Microbuz cu 7 copii, RĂSTURNAT pe DN 14. Vezi care e starea copiilor


Un microbuz în care se aflau 7 copii s-a răsturnat pe Drumul Naţional 14, între Sibiu şi Mediaş. Accidentul s-a produs duminică seara în jurul orei 21 în apropiere de localitatea Şura Mare. "Din primele informaţii, microbuzul în care se aflau şapte copii cu vârste între cuprinse între 7 şi 12 ani s-a răsturnat într-o curbă, la ieşire din localitatea Sura Mare", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş. La locul accidentului au ajuns echpajele de la Poliţia Rutieră,  şi o ambulanţă a SMURD. "Doi copii au fost uşor răniţi, au escoriaţii, iar restul nu au probleme grave", spune reprezentanţii ISU Sibiu. Copiii fuseseră în excursie, însoţiţi de doi adulţi şi se aflau în tranzit prin Sibiu.
Un produs Blogger.