Cum au văzut elevii SNG Mediaş PRIMA zi a proiectului APT




Am primit din partea elevilor SNG, organizatori ai proiectului APT (Alege Profesia pentru Tine) un material după desfăşurarea primei zile a evenimentului. Vă prezint mai jos întregul material.
"În  data de 2 februarie 2013, a avut loc prima etapă a proiectului APT(Alege Profesia pentru Tine). Dis de dimineață atât noi (organizatorii-elevi ai liceului SNG), cât și câțiva membrii ai asociației ARRESS ne străduiam să punem la punc ultimele detalii pentru ca totul sa iasă cât mia bine.  La ora 11 ne-am întâlnit pentru prima dată cu participanții. Deși nu foarte comunicativi de la bun început, pe parcurusul discuție despre așteptările lor am reușit să aflăm câteva păreri. Pentru a putea cunoaște așteptările  fiecărui participant în parte i-am rugat pe acești să completeze câte un formular de așteptări. Apoi, cu foarte multă rabdare și curiozitatea participanții au completat 2 teste cu ajutorul cărora își vor da seama de domeniul în care vor fi cei mai potriviți să lucreze, în funcție de ceea ce la place lor să facă, dar și în funcție de abilitățile lor. Între aceste doua teste, paticipanții au avut o pauză în care am stat cu toții împreună, am povestit, iar pana la sfărșitul pauzei aceștia au devenit mult mai relaxați și mai comunicativi cu noi așa că în a doua parte a întalnirii activitățile s-au desfășurat într-o atmosferă mult mai destinsă și mai prietenoasă. În ultima parte a întalnirii, am urmărit împreună două filmulețe care prezentau o modalitate mai creativă de ați creea un C.V-o mică legătură cu ceea ce urmează să învețe participanții în următoarea etapă, care va avea loc week-end-ul următor".
Un produs Blogger.