Deputatul Mircea Cazan SE OPUNE MUTĂRII Romgaz la Bucureşti. Vezi declaraţia politică


Deputatul sibian Mircea Cazan a luat poziţie faţă de zvonurile tot mai dese în privinţa mutării Romgaz la Mediaş. Cazan a prezentat o declaraţie politică în Camera Deputaţilor despre această posibilă mutare a Romgaz de la Mediaş la Bucureşti. Vă prezint integral această declaraţie politică. "Încerc de la microfonul celei mai importante instituţii a ţării să previn o situaţie care ar deveni explozivă în judeţul Sibiu. La această oră, mai precis de luni 25 martie a.c., în rândul a peste 6.000 de angajaţi ai SNGN Romgaz SA Mediaş domneşte o stare de tensiune. Până la sfârşitul săptămânii trecute au circulat doar zvonuri. De vineri, 23 martie, se pare că zvonurile au devenit realitate: s-a aflat că ministrul - delegat pentru Energie, domnul Constantin Niţă intenţionează să propună mutarea sediului general SNGN Romgaz SA Mediaş la Bucureşti. O astfel de măsură, dacă se va materializa ar avea impact negativ în mai multe planuri. În primul, ar afecta pe foarte mulţi dintre angajaţi. În al doilea rând, va afecta economia zonei. Nu în ultimă instanţă, va fi afectată şi imaginea zonei şi a judeţului Sibiu, un judeţ, care încă mai este atractiv pentru investitorii străini.  Nici nu vreau să mă gândesc la convulsiile sociale care pot fi generate de o eventuală mutare a sediului general la Bucureşti. În presa locală au apărut deja declaraţii privind mai multe acţiuni pe linie sindicală, iar unul dintre lideri a şi afirmat, „Vom înainta petitii si daca va fi nevoie ne vom deplasa la Bucuresti toti cei 6.500 de angajati, specialisti în bransa.  Suntem dispuşi chiar să ne mutăm cu toţii în Capitală deacă Guvernul ne poate asigura locuinţe”. Nu pot decât să le dau dreptate sindicaliştilor şi angajaţilor de la Romgaz. SNGN “Romgaz” SA Mediaş nu este o făbricuţă de ţesături cu câţiva zeci de angajaţi care, în funcţie de necesităţi o poţi muta dintr-o localitate în alta. SNGN “Romgaz” SA Mediaş este un pivot al economiei judeţului Sibiu. Nu este pentru prima dată când survine ideea mutării sediului general al SNGN “Romgaz” SA Mediaş. În timpul guvernării CDR-PD, ministrul de resort de atunci, Radu Berceanu, a avut o idee similară, dar s-a convins în cele din urmă că nu este fiabilă. În 2011, deputatul PDL Adrian Gurzău a lansat o dezbatere relativ similară, cu menţiunea că propunea mutarea sediului general al SNGN “Romgaz” SA Mediaş în Clujul său natal. Nici această propunere nu s-a materializat, pentru că de asemenea reprezenta o enormitate. Nu vreau să devin ecoul vocilor din judeţ care susţin că propunerea de mutare la Bucureşti ar reprezenta o intenţie a unui ministru originar din Braşov de a slăbi din punct de vedere economic Sibiul, în posibila întrecere cu Braşovul pentru stabilirea capitalei viitoarei regiuni care, s-ar putea să cuprindă cele două judeţe. Nu pot şi nu vreau să cred că acesta ar reprezenta mobilul propunerii de mutare. Tocmai din această cauză, fac un apel la Guvernul României, în special Primului ministru, domnul Victor Ponta, pentru a depune toate diligenţele pentru a lăsa lucrurile pe făgaşul lor normal şi tradiţional. Nimeni nu are de câştigat dacă se va muta la Bucureşti sau în altă localitate sediul general al SNGN “Romgaz” SA Mediaş, în schimb, au de pierdut foarte mulţi cetăţeni de pe urma unei astfel de măsuri. Şi nu este deloc vremea să contabilizăm pierderi, ci toţi cei aflaţi în zona puterii, trebuie să depunem toate eforturile pentru a contabiliza plusuri", se arată în declaraţia politică a deputatului Mircea Cazan.
Un produs Blogger.