
Două accidente
s-au produs în această dimineaţă, în judeţul Sibiu. O persoană a fost grav
rănită iar alte 7 persoane au suferit vătămări uşoare. Primul eveniment rutier
s-a produs în jurul orei 6.40, în localitatea Cristian. Din primele cercetări
efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, accidentul
rutier s-a produs în următoarele împrejurări: J. Vasile (34 de ani, domiciliat
în localitatea Gura Rîului), în timp ce conducea autoturismul pe drumul
judeţean Cristian – Orlat, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în
coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar de R. Dumitru (30 de
ani, domiciliat în localitatea Orlat), autoutilitară proiectată, din cauza dinamicii de producere a accidentului rutier,
într-un alt autoturismul condus de către B. Ion (43 de ani, domiciliat în
localitatea Gura Rîului). În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a
conducătorului auto J. Vasile precum şi rănirea corporală uşoară a 5 persoane.Conducătorii
auto R. Dumitru şi B. Ion au fost testaţi cu aparatul etilotest, fiind stabilit
faptul că, nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În ceea ce-l
priveşte pe J. Vasile, nu a putut fi efectuată testarea cu aparatul etilotest,
însă, în urma informaţiilor obţinute de poliţiştii rutieri s-a stabilit faptul
că, acesta a consumat băuturi alcoolice într-un local de alimentatie publică din
localitatea Cristian, fiindu-i recoltate probe biologice.
Un alt accident
rutier uşor s-a produs în jurul orei 0850, pe DN 7, în afara localităţii Boiţa.
Accidentul rutier s-a produs în următoarele împrejurări: S. Vasile (25 de ani,
domiciliat în judeţul Vîlcea), în timp ce conducea autoturismul pe DN 7, într-o
curbă uşoară la dreapta, pe fondul oboseli accentuate, a pierdut controlul
directiei de deplasare, a intrat într-un cap de pod iar din impact s-a
răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară
a conducătorului auto precum şi a pasagerului aflat împreună cu acesta în
autoturism. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În ambele
cazuri, poliţiştii rutieri au deschis dosare de cercetare.