Proiectul „Săptămâna poveştilor”, realizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii, se va desfăşura în perioada 1-5 aprilie 2013, în intervalul orar 9:30–11:30, la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” Mediaş,- Sectia Copii.
Luni, 1 aprilie, elevii cls. a III-a B, însoţiţi de profesor pentru învăţământul primar Florea Marcela, sunt invitaţi să vizioneze filmul „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă.
Marţi, 2 aprilie, „Lumina învierii în suflet de copil. Tradiţii şi obiceiuri de Paşti. Aranjarea mesei de Paşti”- un proiect cultural ce se doreşte un izvor de cunoaştere, de bucurie şi satisfacţie care să le creeze copiilor o stare de bună dispoziţie şi de armonie interioară, favorabilă legăturii lor cu semenii şi cu lumea înconjurătoare. Participă preşcolari şi şcolari, însoţiţi de prof. Ana Boariu, Şcoala Gimnazială ”C-tin Ioan Motaş” Mediaş, educ. Cosmina Fulea, Grădiniţa Nr.5 Mediaş şi preot dr. Circa Ioan-Adrian, Biserica “Sf. Treime” Mediaş.
Miercuri, 3 aprilie, elevii cls.a V-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.7 Mediaş, însoţiţi de prof. Daniela Jica, îi vor încânta pe prichindeii de la Grădiniţa “Bucuria Copiilor”, educ. Victoria Ciulea, cu mini-scenete din lumea lui I.L.Caragiale.
Joi, 4 aprilie, vorfi prezenţi elevii din cls. a VI-a, Şcoala cu clasele I-VIII Nr.3 Mediaş, însoţiţi de prof. Marmandiu Petronela şi prichindeii de la Grădiniţa Nr.12, educ. Adina-Maria Puşcă.
Pentru că miroase deja a vacanţă, ultima zi, cea de vineri - cls. a VII-a A şi VII-a B de la Şcoala „H.Oberth” Mediaş, prof. Carmen Matei – va fi dedicată primăverii şi lui Tudor Gheorghe cu „Primăvara simfonic”.