Accident de muncă grav în Axente Sever. Un bărbat de 24 de ani s-a ales cu piciorul rupt după ce a fost pur şi simplu prins între două utilaje. Acesta lucra la un buldoexcavator, iar utilajul a fost lovit din spate de o autobasculantă. Muncitorul a fost prins între buldoexcavator şi autobasculantă, el alegându-se cu un picior rupt. Ambii oameni lucrau la una dintre societăţile care se ocupă de reabilitarea Drumului Naţional 14. "A coborât de pe buldoexcavator, a mers în spate, unde, pe acelaşi sens de mers a venit un camion care a frânat, a pierdut controlul volanului şi l-a prins pe muncitor între utilaje", spun reprezentanţii ITM Sibiu.
Cazul a intrat şi
în atenţia poliţiştilor rutieri. „P. Tiberiu, în vârstă de 36 de ani, în
timp ce conducea o autospecializată pe DN 14, pe fondul neadaptării vitezei de
deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, pe un sector de drum
în lucru, într-o curbă uşoară la dreapta, în momentul în care a acţionat frâna
a pierdut controlul asupra autospecializatei şi a acroşat cu partea dreapta faţă
un bărbat – R. Constantin, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în judeţul Călăraşi,
care se afla pe acostamentul drumului în calitate de muncitor, lângă un
buldoexcavator", spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş.
Muncitorul
accidentat a fost preluat de urgenţă de un echipaj al SMURD, iar în cursul
serii a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu cu politraumatisme. Acesta
prezenta fractura de mandibulă, fractură de omoplat stâng şi contuzie
gambă dreaptă.