
Copşenii sunt invitaţi la sfârşitul acestei săptămâni la două zile de distracţie. Reprezentanţii primăriei din oraş organizează a zecea ediţie a Festivalului Berii, manifestare care adună an de an sute de locuitori din Copşa Mică. Chiar dacă 2013 este un an destul de dificil pentru bugetul local, şefii oraşului au gândit un eveniment fără cheltuieli, dar la care oamenii să se simtă foarte bine. În aceste condiţii, sâmbătă şi duminică, locuitorii oraşului sunt aşteptaţi în Piaţa Agroalimentară a oraşului între orele 10-23.30, unde vor putea servi un pahar cu bere şi mititei. „Pentru că nu am avut fonduri la dispoziţie, am decis să nu invităm în acest an formaţii. Îi aşteptăm pe locuitorii oraşului nostru în piaţa centrală, unde vor putea servi bere, mititei şi alte produse specifice unui asemenea eveniment. Este nevoie de astfel de sărbători, pentru ca oamenii să fie împreună şi să se simtă bine”, mi-a spus primarul din Copşa Mică, Daniel Tudor Mihalache.