Răzvan Sabău, fost câştigător la juniori, la Wimbledon, va fi prezent la Mediaş cu ocazia celei de-a noua ediţii a "Turneului Dafora", competiţie ce va avea loc în perioada 19-25 august şi care e dotată cu premii în valoare de 10.000 de dolari. Jucători din 10 ţări (Germania, Spania, Italia, Austria, Elveţia, Bulgaria, Rusia, Anglia, Republica Moldova şi România) vor fi prezenţi pe tabloul principal al ediţiei a noua a "Turneului Dafora". Printre tenismenii care vor juca la Mediaş, între 19 şi 25 august, se numără şi fostul câştigător de la juniori, de la Wimbledon, românul Răzvan Sabău. Alături de acesta se va afla un alt tenismen cunoscut din ţară, Cătălin Gârd, fost component al echipei de Cupa Davis a României. Cel mai bine clasat sportiv în clasamentul ATP care participă la "Trofeul Dafora" este spaniolul Marc Giner, numărul 300 mondial. De asemenea, la acest turneu vine şi moldoveanul Maxim Dubarenco, cel care va încerca să-şi apere titlul câştigat anul trecut la "Trofeul Dafora", în faţa lui Andrei Mlendea (România). Clubul organizator, TC Dafora, îl aruncă în luptă pe Bogdan Apostol, oficialii medieşenei sperând într-un parcurs cât mai bun şi mai lung al acestuia. "Trofeul Dafora", un turneu dedicat exclusiv băieţilor, pune la bătaie premii de 10.000 de dolari.
Mediaş, "CAPITALA" tenisului - Fost câştigător la Wimbledon, la Mediaş