PROPUNERE - "Strada Lavinia Guită" la Mediaş. Consiliul Local Mediaş, se poate?


Am observat că la şedinţa Consiliului Local Mediaş din această lună se propune atribuirea denumirii unei străzi "Pilot Lucian Cristian Husdup", pilotul de pe elicopterul prăbuşit în urmă cu mai bine de 10 ani în timp ce efectua un zbor pentru salvarea unui copil aflat în stare foarte gravă. În urmă cu ceva mai bine de 3 ani, căpitanul Lavinia Guită îşi pierdea viaţa într-un tragic accident aviatic la Tuzla. Căpitanul Lavinia Guită, care avea 26 de ani în momentul producerii accidentului, era singurul pilot-femeie pe AN 2 de la Boboc. Tânăra absolvise Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, era un pilot cu experienţă, care zbura atât ziua cat şi noaptea, cu multe ore de zbor la activ. Avionul de tip Antonov 2 care s-a prăbuşit în urmă cu 3 ani pe aerodromul Tuzla aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc. În momentul producerii incidentului, aeronava executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare. Ar fi extrem de nimerit ca reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local Mediaş să facă un gest frumos şi să atribuie denumirea "Strada Lavinia Guită" unei străzi din municipiu. Ce părere aveţi? 
SURSĂ FOTO: www.evz.ro
Un produs Blogger.