SOLICITARE PUBLICĂ pentru Primăria Mediaş şi Apa Târnavei Mari Mediaş


Situaţia cu lucrările la proiectul de apă şi canalizare din Mediaş a luat-o razna rău de tot. Vineri scriam AICI despre faptul că strada Gravorilor a fost spartă la nici 3 luni de la asfaltare din cauza faptului că au crăpat conductele NOI de apă. Din interiorul Apa Târnavei Mari ştiu că probleme o să mai fie din simplul motiv că lucrările la proiect au fost executate PROST şi FOARTE PROST. Mai pe româneşte, vor mai exista cazuri de conducte crăpate. Conducte din noua reţea, să ne înţelegem. În aceste condiţii, SOLICIT PUBLIC societăţii Apa Târnavei Mari şi Primăriei Mediaş să prezinte LISTA COMPLETĂ a tuturor societăţilor comerciale care au lucrat la proiectul de apă şi canalizare din Mediaş. Că e vorba de câştigătorii licitaţiilor, de lucrări subcontractate sau mai ştiu eu ce, îi rog frumos să PREZINTE PUBLIC lista tuturor acestor firme care ŞI-AU BĂTUT JOC DE UN ORAŞ ÎNTREG. Nu de alta, dar să ştim şi noi cine sunt aceste "mega firme".
P.S. În caz că această solicitare nu este luată în seamă, luni o să depun o altă solicitare şi la Primăria Mediaş şi societatea Apa Târnavei Mari.
Un produs Blogger.