ASTĂZI - Ziua Recoltei, la Mediaş. Vezi TOATE SURPRIZELE pregătite de organizatori


Primăria municipiului Mediaş, prin Piaţa Prim-Com şi Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret alături de Consiliul Local al Tinerilor  Mediaş  organizează cea de-a X-a ediţie a „Zilei Recoltei”. Evenimentul se va desfăşura în această dimineaţa începând cu ora 10 în Piaţa Corneliu Coposu. "Programul artistic va începe după slujba religioasă urmată de „Parada costumelor de toamnă”, iar în continuarea programului vor fi prezenţi  membrii Ansamblului de dansuri maghiare şi Rapsodia Târnavelor, iar la finalul spectacolului ne va încânta cu muzică si voie bună Angela Rusu. Cei prezenţi la eveniment vor putea degusta zacuscă, must şi peşte, iar concursurile la care se pot înscrie sunt „Cămara Tradiţională”, „Cel mai frumos stand” şi „Sculptură în fructe şi legume”. Cei care doresc să participe la concursuri se pot înscrie până la data de 25 septembrie la sediul Piaţa Prim-Com de pe strada Virgil Madgearu numărul 4. Jurizarea concurenţilor va avea loc pe parcursul programului artistic iar premierea câştigătorilor va avea loc la ora 14", spune Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.
Un produs Blogger.