Bărbaţi URMĂRIŢI INTERNAŢIONAL, PRINŞI lângă Mediaş


Joi după-amiaza, în baza informaţiilor deţinute şi a unei acţiuni punctuale desfăşurate pe raza localităţii Laslea, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi Postului de Poliţie Laslea au identificat şi reţinut doi bărbaţi urmăriţi internaţional. Pe numele celor doi urmăriţi internaţional: M. Cosmin (34 de ani), şi T. Markus (25 de ani), ambii domiciliaţi în localitatea Laslea, autorităţile judiciare germane au emis în data de 05.09.2013 mandat european de arestare preventivă, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă. Cei doi urmăriţi internaţional sunt cercetaţi penal de autorităţile germane după ce la data de 16.02.2013, împreună cu alte persoane, au gresat o persoană cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie. Persoanele au fost prezentate în data de 26.09.2013 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea confirmării mandatelor europene de arestare, instanţă ce a emis ordonanţe de reţinere pentru 24 ore, urmând a fi prezentaţi în cursul acestei zile Curţii de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă.
Un produs Blogger.