Fostul ministru al Economiei Ion Ariton s-a prezentat luni la sediul DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România", la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, relatează Mediafax. Agenția de presă susține că Ion Ariton nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este a doua vizită a fostului ministru la DNA, după ce a mai fost audiat în același dosar și în data de 3 septembrie. Agenția de presă mai notează că procurorii anticorupţie i-au audiat în acest dosar, printre alţii, pe fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist "Campion pentru România" de către firma fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.
Ion Ariton AUDIAT la DNA