În cursul zilei de vineri am primit un comunicat de presă din partea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu referitor la folosirea materialelor pirotehnice în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Vă preint integral acest comunciat de presă. În această perioadă, în cadrul planului de acţiune desfăşurat la nivel naţional, sugestiv intitulat „Foc de artificii”, poliţiştii sibieni desfăşoară ample activităţi în vederea verificării legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi persoanele juridice. Luna decembrie aduce deopotrivă, pe lângă magia Sărbătorilor de Iarnă, multe bucurii dar şi multe neplăceri. Deţinerea, comercializarea şi folosirea pentru distracţie a materialelor pirotehnice ilegale sunt două dintre activităţile specifice lunii decembrie, care intră în categoria neplăcerilor amintite. Nu de puţine ori, pe lângă spectacolul de lumini al artificiilor şi zgomotul inconfundabil al petardelor, apar şi riscurile rănirii celor din jur, aşa cum practic, s-a întâmplat an de an. Răni grave care au provocat sechele, îndeosebi la ochi şi la mâini, au marcat destinul multor tineri ce au folosit petarde şi artificii ilegale, fără a lua cele mai elementare măsuri de prevenire. Şi cum datoria poliţiştilor este aceea de a proteja cetăţenii de orice fel de pericole, în perioada rămasă a lunii decembrie, aceştia vor intensifica activităţile de depistare a celor care deţin, comercializează sau folosesc asemenea produse artizanale. Această informaţie ar trebuie să fie un semnal de alarmă pentru cei care sunt dispuşi să-şi negocieze libertatea în schimbul unor distracţii cu artificii şi petarde interzise.
Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului înconjurător există anumite RESTRICŢII şi PRECIZĂRI:
-se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 ŞI T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2;
-persoanele fizice peste 16 ani pot folosi articole pirotehnice din categoria I, (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc), celelalte 3 categorii se folosesc de către personal calificat – pirotehnist cu respectarea condiţiilor legale, fiind interzise la deţinere şi folosire de către persoanele neautorizate;
-persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Potrivit art. 5 din HOTARARE nr. 536/2002, actualizată pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor, articolele pirotehnice se clasifică astfel:
-din categoria I – nivel foarte scăzut de risc, utilizate în spaţii restrânse sau în interiorul clădirilor cu destinaţie de locuinţă - fac parte: focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori de Crăciun, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonate, pocnitori pentru petreceri, şerpi, scântei, pocnitori de confeti şi bobiţe explozive;
-categoria II-a de articole pirotehnic, considerate având un nivel scăzut de risc, pot fi folosite doar în exterior şi numai de către pirotehnişti. Din această categorie fac parte: petarde, baterii şi combinaţii, focuri bengale, beţişoare bengale, bile pocnitoare, petarde duble, petarde luminoase, granule, scânteietoare, jerbe, pocnitori săltăreţe, morişcă săltăreaţă, mine, minirachete, rachete, candele romane, scântei, morişcă zburătoare şi sori rotitori;
-categoria III-a de articole pirotehnic, considerate având un nivel mediu de risc, pot fi folosite doar în exterior şi numai de către pirotehnişti. Din această categorie fac parte: roţi zburătoare, petarde, baterii şi combinaţii, focuri bengale, petarde luminoase, jerbe, mine, candele romane, tub cu tragere şi sori rotitori;
-categoria IV-a de articole pirotehnic, considerate având un nivel mare de risc, pot fi folosite numai de către pirotehnişti. Din această categorie fac parte: mine, candele romane, jerbe, rachete şi sori rotitori;
-Categoriile T1 şi T2 de articole pirotehnice pot fi folosite pe scenă, în interior sau exterior, exclusiv de către pirotehnişti", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.