În perioada 31 decembrie2013 – 5 ianuarie 2014 pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, aproximativ 200 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu vor fi pregătiţi să acţioneze zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, 123 sunt poliţişti de ordine publică, 45 poliţişti de la rutieră şi 32 de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, vor fi constituie rezerve de poliţişti pregătite să intervină dacă situaţia impune. Poliţiştii sibieni vor fi la datorie, în slujba comunităţii, şi în această perioadă, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte. Pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic şi asigurarea unei întoarceri din vacanţă în siguranţă, poliţiştii rutieri desfăşoară ample acţiuni preventiv-reactive, activităţi la care sunt utilizare toate aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate în dotare.
ATENŢIE - 200 de POLIŢIŞTI vor ACŢIONA în perioada Revelionului