Veste excelentă pentru medieşeni. De anul viitor va începe reabilitarea celor peste 7 kilometri ai Drumului Naţional 14 din interiorul Mediaşului. Primarul Teodor Neamţu a explicat faptul că drumul va fi reabilitat în 3 etape, în următorii ani. “În 2014 începem în forţă cu reabilitările străzilor prin covor asfaltic, inclusiv pe Drumul Naţional 14 în interiorul Mediaşului. Începem în 2014 de pe strada Brateiului până la intersecţia cu strada Ştefan Octavian Iosif, în 2015 de la intrarea în Mediaş dinspre Sibiu până pe strada Hermann Oberth, iar în 2016 partea de la podul CFR până la Spitalul Municipal Mediaş”, a spus Teodor Neamţu, primarul Mediaşului. Municipalitatea medieşeană a reprimit în administrare Drumul Naţional 14 la mijlocul anului 2013 de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
CE VESTE de la Primăria Mediaş. TOŢI MEDIEŞENII se VOR BUCURA