A fost o seară de Ajun de Crăciun deosebită la Şcoala Naţională de Gaz Mediaş. La fel ca în ultimii ani, în seara de 24 decembrie 2013 la ora 17, conducerea, cadrele didactice şi elevii şcolii medieşene s-au strâns lângă pomul de Crăciun unde preţ de aproape o oră au colindat, vestind astfel Naşterea Mântuitorului. „Ne-am obişnuit ca în ultimii ani, în seara de Ajun să ne strângem cu toţii în curtea şcolii, în jurul bradului şi să colindăm. I-am avut alături de noi pe membrii Ansamblului „Purtata” Mediaş, pe Costel Popa, dar şi grupul de colindători din Alma Dumbrăveni, iar împreună ne-am bucurat de o seară foarte frumoasă”, mi-a spus Ştefan Valea, directorul Şcolii Naţionale de Gaz Mediaş. Toţi colindătorii au fost răsplătiţi la sfârşit cu daruri din partea lui Moş Crăciun.
FOTO - COLINDE în seara de Ajun de Crăciun, la SNG Mediaş