Atacantul Gazului Metan, Dan Roman, a oferit primele declaraţii după accidentarea gravă suferită la partida de joi cu FC Botoşani, scor 2-2. "Încă nu pot să cred că mi s-a întîmplat asta. În momentul în care m-am prăbuşit pe gazon, am apucat să-mi privesc piciorul care arăta ciudat şi am realizat imediat cît este de grav. Apoi m-am uitat în jurul meu şi i-am văzut pe toţi luîndu-se cu mîinile de cap. Aş vrea să mă operez la o clinică din străinătate. Nu ştiu dacă şi clubul mă poate sprijini în acest demers, avînd în vedere dificultăţile financiare pe care le avem la Mediaş. Vreau să le mulţumesc băieţilor că mi-au fost alături. M-a sunat şi Dinu (Ciprian Dinu, jucătorul care l-a accidentat), n-am cum să-i port pică, mai ales că am fost şi colegi, s-a întîmplat şi asta este. Nu mai pot să dau timpul înapoi, sînt bărbat, nu are rost să-mi plîng de milă, voi trage cu dinţii să mă recuperez şi s-o iau de la capăt, nu sînt nici primul, nici ultimul care a suferit o asemenea accidentare", a spus Dan Roman pentru stiridesport.ro. AICI puteţi citi despre accidentarea suferită de Dan Roman la partida de joi cu FC Botoşani.
FOTO - Dan Roman: Sunt bărbat, nu îmi plâng de milă