Centrul de Recuperare Neuromotorie “PRUNCUL ISUS” – proiect al Asociaţiei Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, deserveşte încă din anul 2006 copiii cu dizabilităţi neuromotorii din municipiul Mediaş şi localităţile limitrofe oferindu-le servicii gratuite de asistenţă socială şi recuperare medicală (kinetoterapie, masaj, hidroterapie, logopedie, ludoterapie, terapie prin arte combinate, sprijin material, etc.). Copiii provin în mare parte din familii cu dificultăţi socio-economice, familii cu mulţi membri, monoparentale sau sunt în plasament la asistenţi maternali profesionişti. "În prezent oferim servicii de recuperare unui număr de 62 de beneficiari, încercând să-i sprijinim şi din punct de vedere material. În acest sens li s-au oferit pachete alimentare de sărbători, care au fost pregătite in urma campaniei UN MILION DE STELE pentru cei nevoiaşi, când, prin bunăvoinţa oamenilor generosi din Mediaş, s-a strâns suma de 3.352 lei. De asemenea, de Paşti şi de Crăciun copiii au primit pachete cu dulciuri şi materiale didactice din partea colaboratorilor noştri Organizatia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Mediaş, care de mai mulţi ani sprijină centrul nostru, implicându-se activ în acţiunile noastre de solidaritate socială. Ne-am bucurat de prezenţa lor si joi, 19.12.2013 în timpul serbării de Crăciun, când le-au oferit şi de această dată dulciuri copiilor noştri, drept pentru care le mulţumim. În numele beneficiarilor noştri, ai părinţilor lor şi ai angajaţilor Centrului PRUNCUL ISUS le mulţumesc tuturor celor implicaţi în sprijinirea copiilor cu dizabilităţi, urndu-le SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE DE DUMNEZEU. LA MULTI ANI!", se arată în comunicatul Centrului "Pruncul Isus" semnat de managerul de proiect, asistentul Adelina Maria Biriş.
FOTO EMOŢIONANT - DARURI pentru beneficiarii Centrului "Pruncul Isus" Mediaş