Gest MINUNAT pentru Dan Roman din partea clubului Gaz Metan Mediaş


Atacantul Mediaşului, Dan Roman a suferit o accidentare groaznică în partida de joi de la Botoşani. Jucătorul formaţiei din Botoşani, Ciprian Dinu, a avut o intrare criminală la adresa lui Dan Roman, provocându-i acestuia o ruptură de peroneu care-l va ţine cel puţin 6 luni departe de gazon. Şeful Gazului Metan, Ioan Horoba, spune că lui Dan Roman îi va fi prelungit contractul, cu atât mai mult cu cât atacantul intră în ultimele 6 luni de contract. "Am mare încredere în Dan Roman şi intenţionăm să-i prelungim contractul cu Gaz Metan. Declaraţia îi aparţine directorului general al medieşenilor, Ioan Horoba, care a mai precizat că l-a monitorizat pe atacant înca din perioada în care evolua la CFR Cluj Napoca. "După ce că îi avem accidentaţi pe ceilalţi doi atacanţi, Robertson şi Bud, acum s-a accidentat şi Roman. Vara viitoare îi expiră contractul, iar noi aveam de gând să purtăm discuţii să vedem ce are de gînd pentru viitor. Îl dorim în continuare pe Dan Roman la Gaz Metan Mediaş. Pe Dan Roman l-am luat de copil practic, de la Târgu Mureş. L-am luat liber de contract, fusese dat afară şi eu am crezut în el. Vrem să îi prelungim contractul lui Dan Roman", a spus preşedintele Gazului Metan, Ioan Horoba. 
Dan Roman împlineşte pe 22 decembrie vârsta de 27 de ani şi evoluează din 2011 pentru gruparea medieşeană, pentru care a marcat până în prezent 9 goluri. AICI şi AICI puteţi afla amănunte despre accidentarea lui Dan Roman.
Un produs Blogger.