Mediaşul "A RESPIRAT" două zile de FOLK


Mediaşul a „respirat” timp de două zile prin folk. Sala Traube din oraş a găzduit a 30-a ediţie a unuia dintre cele mai cunoscute festivaluri de profil din ţară, „Mediaş Cetate Seculară”. Mulţi concurenţi din întreaga ţară au urcat pe scena festivalului, în încercarea de a impresiona juriul şi spectatorii şi pentru a câştiga Marele Trofeu al Festivalului. Asociaţia Mediaş, Cetate Seculară a reuşit din plin să organizeze un adevărat regal de folk, manifestarea fiind onorată de recitalurile susţinute de Folk Syndrome, Mircea Rusu Band, Adrian Bezna & Sorin Poclitaru, Walter Ghicolescu, Adrian Ivaniţchi şi Vasile Şeicaru & Victor Hoaja. La finalul concursului, juriul festivalului a stabilit şi câştigătorii ediţiei 2013. Trofeul Festivalului "Mediaş Cetate Seculară" a fost câştigat de Robert Dan Filip din Floreşti, iar locul I de Cristian Mihai din Tulcea. Locul II a fost obţinut de Sorina Puiac şi Radu Leu din Ludus, respectiv Câmpia Turzii, iar pe poziţia a III-a s-a clasat Ana Maria Baitel din Bucureşti. Premiul special al juriului i-a revenit Grupului Duet de Corzi din Bistriţa, fiind oferite în acelaşi timp şi două menţiuni pentru Ana Maria Dumitru din Bucureşti, respectiv Grupului Descântec din Iaşi. Au fost oferite şi câteva premii speciale obţinute de Grupul Ireal Mediaş (Premiul Jolie), Ana Maria Dumitru din Bucureşti (Premiul Asociaţiei Dianthus Mediaş), Laura Todică din Alba Iulia (Premiul Hotelului Binder Bubi Sighişoara), Liviu Baitel din Eforie Nord (Premiul Mediaş News Blog), Grupul Descântec din Iaşi (Premiul Asociaţiei Culturale "Mediaş Cetate Seculară), Cristian Mihai din Tulcea (Premiul Ion Chichere al Asociaţiei "Fair Play") şi Grupul Ireal din Mediaş (Premiul de Popularitate).
A 30-a ediţie a Festivalului "Mediaş Cetate Seculară" a marcat şi lansarea CD-ului Adrian Bezna - „Să-mi laşi pe uşa veche semn“ şi albumului de poezie “Cu lupii laolaltă” şi o lansare de album Walter Ghicolescu - “Popas în alt cântec” și “Cântec Rockstit". Festivalul "Mediaş Cetate Seculară" a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Mediaş prin Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret împreună cu Asociaţia Culturală "Mediaş-Cetate Seculară". 
Un produs Blogger.