Mediaşul va avea încă 4 Cetăţeni de Onoare. 2 vor primi titluri Post-Mortem


Municipiul Mediaş va avea încă 4 Cetăţeni de Onoare. Se va întâmpla începând de marţi, când este programată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Două dintre titluri vor fi acordate Post-Mortem. Este vorba despre preotul Petru Boeriu, fost protopop al Mediaşului şi profesorul doctor Ioan Raica. Cele două titluri de Cetăţeni de Onoare Post-Mortem vor fi oferite membrilor familiilor lui Petru Boieriu şi Ioan Raica. Alte două titluri de Cetăţeni de Onoare ai municipiului Mediaş vor fi acordate arhitectului Nicu Moldovan pentru proiectarea sediilor Romgaz şi Transgaz Mediaş şi profesorului doctor Nicolaie Simescu pentru promovarea imaginii municipiului Mediaşului. Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Mediaş este programată marţi după-amiaza de la ora 16 în Sala "Daniel Thellmann" a Primăriei.
Un produs Blogger.