Daniel Dăian lansează ”Jumătatea dumnezeului femeie” la Mediaş


Vineri, 31 ianuarie 2014, de la ora 17, la Galeria Cirus din Mediaş (str. Petofi Şandor nr.9) va avea loc lansarea celui mai recent volum de poezie semnat de deveanul Daniel Dăian, ”Jumătatea dumnezeului femeie”, apărut la Editura Vremea, în 2013. Despre acest volum va vorbi scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele Secţiei de Poezie a Uniunii Scriitorilor, Bucureşti. În finalul evenimentului, Daniel Dăian va susţine o lectură publică. Amfitrion: Vasile Popescu. Organizator: Dorina Cioplea. ”Daniel Dăian are tensiunea lirică a unui star rock care vede că în timpurile noastre oamenii fac tot mai mult război interior şi tot mai puţină pace sufletească. Poezia lui are autenticitatea unui vis hard-rock, în care Celălalt este şi înger, şi, mai ales, demon. Noua sa carte este, astfel, un exerciţiu de virtuozitate a căutării de sine, chiar dacă această căutare trece, de cele mai multe ori, prin infern pentru a găsi o altfel de existenţă.” (Dan Mircea Cipariu)
”Poezia mea este ca un asediu asupra bunelor moravuri. Un protest, dacă vrei. Sau o crimă oribilă. Nu pot esenţializa trăsăturile ei la ceva timp după abandonul nevoit într-un imaculat format A4. Nici nu vreau. Nu vreau să ştiu dacă sunt o urcare sau o coborâre abruptă. Ceea ce ştiu este că realitatea mea cea mai mare, în afara cuvântului nebunie, este poezia. Sunt undeva la mijlocul distanţei dintre realitatea propriu-zisă şi marginea tuturor lucrurilor. Nu cred în cazuistică cum nu cred într-o singură jumătate a tuturor oamenilor.” (Daniel Dăian în dialog cu Dorina Cioplea pentru AgenţiadeCarte.ro)
Daniel Dăian s-a născut la 29 noiembrie 1978, la Deva. Scriitorul are deja o serie de apariţii literare într-un timp foarte scurt, începând să publice în volum din 2011. Cărţi publicate: ”Arbori de Cristal”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011, poezie; ”Reflexii din Temniţa Îngerilor”, Editura Nelinişti Metafizice, Constanţa, 2011, proză; ”Ţipătul Rotund”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, poezie; ”Ultimul Dumnezeu”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013, teatru; ”Jurnalul celor patruzeci şi patru de minute de când sunt viu”,Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013, poezie, ”Jumătatea dumnezeului femeie”, Editura Vremea, Bucureţti, 2013, poezie. De-a lungul timpului a apărut în mai multe reviste literară din ţară cu grupaje de poezie. Dintre acestea amintim Revista Semne, Revista Cafeneaua Literară, Revista Discobolul etc.
”Jumătatea dumnezeului femeie” a apărut în urmă cu doar câteva luni şi a avut prima lansare în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013, la standul Editurii Vremea.
Un produs Blogger.