Câteva fresce din secolele XV-XVI au fost descoperite în trei biserici evanghelice din judeţele Sibiu şi Mureş, în timpul reabilitării acestora în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, durata proiectului fiind prelungită pentru restaurarea acestora, anunţă www.mediafax.ro. Oficialii Bisericii Evanghelice din România au afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că 18 biserici fortificate din Transilvania sunt reabilitate prin intermediul unui proiect european cu o valoare de circa şase milioane de euro. Acest proiect ar fi trebuit finalizat la începutul acestui an, dar durata de implementare a fost prelungită din cauza descoperii unor fresce extrem de importante în interiorul a trei biserici din judeţele Sibiu şi Mureş. "Sunt trei biserici unde s-au descoperit mai multe fresce, pe o suprafaţă între 50 şi 100 de metri pătraţi. Cele trei biserici sunt Curciu şi Ighişul Nou, din judeţul Sibiu, şi Apold din Mureş, chiar la graniţa dintre judeţele Sibiu şi Mureş. Pentru acestea s-a solicitat o prelungire a termenului contractului de finanţare, iar economiile care s-au putut face pe parcursul proiectului au fost aprobate pentru aceste lucrări", a declarat Friedrich Gunesch, secretar general al Consistoriului Bisericii Evanghelice din România. Potrivit acestuia, data finalizării proiectului a fost decalată pentru 25 octombrie 2014. "Frescele sunt de valoare foarte mare din punct de vedere istoric şi artistic. Unele sunt din secolulul al XV-lea, al XVI-lea, mai bine sau mai puţin bine păstrate, lucru care urmează să se vadă după ce vor fi scoase la lumina zilei", a afirmat Friedrich Gunesch. El a precizat că, în prezent, se lucrează la licitaţiile necesare pentru atribuirea lucrărilor, urmând ca în perioada aprilie - octombrie să fie restaurate frescele. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la circa un milion de lei. Cele trei biserici, alături de celelalte 15 reabilitate în cadrul proiectului finanţat din fonduri europene, vor intra în circuitul turistic.
SURSĂ FOTO - www.biserici-fortificate.com