E PLIN de INCENDII în judeţul Sibiu. ATENŢIE MARE


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu  a intervenit, în perioada 10.01.2014, ora 08:00 - 13.01.2014, ora 08:00, la 57 situaţii de urgenţă. Intervenţiile au fost executate în mod profesionist de către pompierii ISU, medicii, asistenţii şi paramedicii SMURD,  astfel:
În data de 11.01.2014, la ora 21:35, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a fost solicitat să intervină în municipiul Sibiu, Str. Calea Cisnădiei, pentru deblocarea unei uşi de apartament;
Câteva minute mai târziu, pompierii au intervenit din nou în municipiul Sibiu,  pe Strada Ţiglari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o ghenă de gunoi. Au ars deşeuri menajere.
În data de 12.01.2014,  ora 10:07, Detaşamentul de Pompieri Sibiu în colaborare cu S.V.S.U. Sălişte a intervenit în localitatea Sălişte, str. Vale, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case. Datorită intervenţiei rapide a pompierilor, a ars doar acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 2 mp.
În aceeaşi zi, la ora 11:16, dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost anunţat prin intermediul SNUAU despre producerea unei explozii neurmată de incendiu, în localitatea Armeni, în urma căreia o persoană a suferit arsuri pe faţă şi membrele superioare. La locul intervenţiei s-a deplasat de urgenţă echipajul TIM de la SAJ Sibiu (echipajul TIM din cadrul SMURD fiind angrenat la altă intervenţie), care a acordat victimei asistenţa medicală de urgenţă şi a transportat-o la UPU Sibiu şi grupa operativă a Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu.
Trei ore mai târziu, 2 echipaje SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Sibiu au intervenit, în cooperare cu Salvamont Sibiu, pe  pârtia ,,Arena Platoş” din Păltiniş, pentru acordarea asistenţei medicale la două persoane rănite. Una dintre victime a fost predată la elicopter pentru transportul la Târgu Mureş, iar cealaltă persoană a fost transportată la UPU Sibiu. Intervenţia elicopterului SMURD a fost îngreunată de condiţiile meteo nefavorabile, la ora producerii accidentului fiind valabilă o Atenţionare Cod Galben de intensificări ale vântului.
Detaşamentul de Pompieri Sibiu a fost solicitat să intervină şi în jurul orelor 17:30, în municipiul Sibiu, zona râului Cibin, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată
Secţia de Pompieri Agnita a fost solicitată să intervină la ora 19:36,  în localitatea Agnita, str. Spitalului, pentru deblocarea unei uşi de apartament. Un minut mai târziu, Secţia de Pompieri Agnita în colaborare cu S.V.S.U. Nocrich a intervenit în localitatea Hosman, str. Principală, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. A ars o bucătărie de vară pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp.
La ora 20:18, Detaşamentul de Pompieri Mediaş, în colaborare cu S.V.S.U. Şeica Mare şi S.V.S.U. Axente Sever a intervenit în localitatea Buia, str. Principală, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul locuinţei. Au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp., mobilier şi aparatură electrocasnică.
Trei ore mai târziu, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit în localitatea Şelimbăr, str. Bobâlna, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul locuinţei. Datorită intervenţii lor rapide, a ars doar acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp.
În data de 13.01.2014 la  ora 05:30, Detaşamentul de Pompieri Mediaş, în colaborare cu S.V.S.U. Dârlos a intervenit în localitatea Dârlos, str. Morii de Apă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul locuinţei. A ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp.


Un produs Blogger.