În cursul zilei de ieri, două femei vârstnice, una din municipiul Mediaş şi cealaltă din localitatea Axente Sever au permis accesul în imobil unor persoane necunoscute. La uşa celor două victime, femei vârstnice, s-au prezentat doi bărbaţi care, sub pretextul că sunt angajaţi ai unei companii ce furnizează gaze naturale şi trebuie să verifice instalaţia şi hornul sobei li s-a permis accesul în imobil. În timp una dintre persoane distrage atenţia victimei cerându-i spre exemplu, să o conducă la aragaz, cea de-a doua persoană sustrage bunuri din interior. În acest fel, cele două femei au constatat după plecarea celor doi falşii angajaţi că le-au fost sustrase sumele de bani deţinute. Cei doi falşi angajaţi au furat de la cele două femei peste 10.000 de lei. Din acest motiv, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu creadă reale poveştile spuse de necunoscuţi care se prezintă la uşa lor sub pretextul că sunt angajaţi ai unor instituţii publice sau private, vânzători sau cetăţeni străini şi mai mult decât atât, să nu le permită accesul în imobil. Solicitaţi-le legitimaţiile de serviciu celor care se prezintă la uşa dumneavoastră şi totodată, contactaţi angajatorul pentru a verifica dacă într-adevăr o astfel de activitate este în derulare. Este important să cunoaşteţi metodele prin care persoanele certate cu legea reuşesc de cele mai multe ori să facă victime în rândul unor oameni de bună credinţă:
-metoda „falsul angajat” prin care infractorii pretind ca sunt reprezentanți ai unor companii de gaz, apă sau electricitate;
-metoda „deratizare" care presupune oferirea unor servicii de acest gen de către falşi angajaţi ai unor firme cu acest profil sau
-metoda „străinul” utilizată de regulă de infractorii care motivează că nu sunt din localitate, folosind ca pretext faptul că au o urgenţă medicală şi nu au bani romaneşti asupra lor, solicitând în acest mod victimelor să le schimbe sumele de bani în valută. Astfel, reuşesc să ia banii lăsând în schimb drept garanţie o geantă în care afirmă că se află valută sau bunuri de valoare promițând că se vor întoarce. Toate aceste metode servesc unui singur scop, acela de a pătrunde în locuinţele oamenilor de unde reuşesc să sustragă sume de bani sau bunuri de valoare, de dimensiuni reduse.