95% din străzile din Mediaş vor fi asfaltate în cursul acestui an. Este promisiunea primarului Teodor Neamţu, care promite că la sfârşitul acestui an, majoritatea covârşitoare a străzilor din municipiu vor fi reabilitate. Teodor Neamţu a spus marţi într-o conferinţă de presă că tot pe parcursul acestui an vor fi reabilitate şi cele 9 străzi din satul aparţinător Ighişu Nou. "Anul acesta este vârful de sarcină pe proiectul de reabilitare a celor 39 de străzi din municipiul Mediaş contractate pe împrumutul BERD plus toate străzile din satul aparţinător Ighişu Nou. Anul acesta această investiţie va trebui finalizată şi am convingerea că va fi finalizată. Odată cu finalizarea acestor lucrări, 95% din infrastructura rutieră şi infrastructura de apă-canal din municipiul Mediaş va fi pusă la punct. Faptul că finalizăm lucrările de infrastructură anul acesta crează premisele pentru anul viitor de a avea mult mai mulţi bani în bugetul local pe partea de funcţionare şi aici mă refer la partea de întreţinere şi reabilitare drumuri", a spus primarul Mediaşului, Teodor Neamţu.
Primăria Mediaş a contractat un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare de aproximativ 7 milioane de euro pentru reabilitarea a 39 de străzi din Mediaş şi 9 străzi din satul aparţinător Ighişu Nou.