11 februarie 2014 va fi o zi cu totul şi cu totul specială pentru o femeie din Mediaş care va împlini 100 de ani, anunţă www.tribuna.ro. Pentru familia Lorincz, de pe strada Tîrgului numărul 38, această zi este o dată neobişnuită, o zi memorabilă. Toţi membrii familiei, unii trăind în ţară, alţii pe alte meleaguri, se vor strânge cu toţii pentru a sărbători un eveniment măreţ, un eveniment cum rar se întâmplă în rândul pământenilor. Cel mai în vârstă membru al familiei, Vera Lorincz, împlineşte o sută de ani de viaţă. Îşi schimbă, după cum mulţi folosesc o expresie mai academică, "prefixul" dar nu într-unul de două cifre, ci într-unul de trei cifre. Doamna Lorincz a lucrat cu trup şi suflet în toate locurile de muncă în care a fost angajată, fie muncind într-o fabrică de bomboane de lângă Budapesta, fie remaind ciorapi, fie ca bucătăreasă în municipiul Mediaş. Ea s-a născut în urmă cu 100 de ani în satul Căpâlniţa din judeţul Harghita, într-o familie cu şapte copii, dintre care cinci fete şi doi băieţi. Condiţiile materiale extrem de precare ale locuitorilor din secuime la începutul secolului al XX-lea îi determinau pe cei mai mulţi din tinerii familiilor de ţărani să migreze spre centrele industriale din Podişul Transilvaniei, în căutarea unor locuri de muncă. Din familia Lorincz, trei dintre fete şi anume Verra, Erzebet şi Amalia au poposit în oraşul de pe Târnava Mare, aici fiind cele mai mari şanse de găsit ceva de lucru. Statisticile vremii menţionează că în acea vreme în municipiul Mediaş existau 135 de fabrici şi depozite comerciale, la doar 8.700 de locuitori. Ele au venit în Mediaş în jurul anului 1930, angajându-se ca muncitoare în această localitate. Pentru "Vera neni" aşa cum este alintată de toţi, cea mai îndelungată ocupaţie a fost cea de bucătăreasă, pe care a practicat-o zeci de ani în cele mai multe restaurante. În privinţa evenimentelor social-politice parcurse de ţara noastră în perioada 1914-2014, trebuie precizat că pe timpul vieţii doamnei Vera Lorincz s-au schimbat nouă şefi de stat, de la Carol I Ia Traian Băsescu, au avut loc două conflagraţii mondiale, trei dictaturi, o naţionalizare a proprietăţilor private şi multe altele. De altfel, i s-a întâmplat d-nei Vera ca la al doilea război mondial să fie un pic participantă, evident fără voia ei. Plecând de la Odorhei spre satul Căpâlniţa, la părinţi, unde se afla copilul ei, în vârstă de un an, a fost prinsă într-o încleştare armată fără precedent între nemţi şi sovietici. Puternicul schimb de focuri, petrecut în zona Homorodului, a obligat-o pe doamna Lorincz să se ascundă într-una din şurile ţăranilor aflate pe platoul munţilor Harghitei, împreună şi cu alţi locuitori aflaţi în acele plaiuri, au stat acolo pitiţi ore în şir până s-a terminat canonada celor două forţe militare. Mai spre seară, după ce încleştarea a încetat, oamenii s-au grăbit s-o taie cât mai repejor către casele lor. După câteva ore bune, şi Vera Lorincz a ajuns în satul natal, unde a putut să-şi strângă pruncul la sân. Voi încheia această succintă prezentare, prin care am adus în lumină şi în atenţia cititorilor o schiţă de portret cu prilejul sărbătoririi unei concitadine de-a noastre, doamna Vera Lorincz, la împlinirea unui secol de viaţă cu un fapt legat de subiectul nostru şi nu prea. Cu ceva timp în urmă, mai multe luni de zile sau poate chiar un an, tot în această gazetă am citit despre un asemenea eveniment care a mai avut loc, nu sunt sigur, dar cred că în satul Bruiu. Şi aici era vorba tot de o femeie care a fost aniversată la împlinirea unui veac de existenţă. Cum credeţi că se numea acea persoană? Ei bine, doamna respectivă se numea Lorincz. Ce se poate spune despre acest lucru? Nimic altceva decât că pronia cerească probabil le-a mângâiat mai mult decât pe alţii pe creştet pe cele două doamne cu acest nume.
SURSĂ - Gh. BUŞOIU, din volumul în pregătire "Oameni cunoscuţi de mine"