Pentru prima oară, Agenţia Naţională pentru Locuinţe alocă în acest an bani pentru construirea de locuinţe sociale pentru rromi. Programul-pilot a fost aprobat încă din 2008, dar anul acesta au venit şi banii. Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) are pentru acest an 10 milioane de lei (2,2 milioane de euro) pentru construcţia de locuinţe sociale pentru comunitatea rromă. „Pentru prima dată avem 10 milioane de lei pentru construirea de locuinţe pentru rromi. Până acum nu au fost bani de la buget", a declarat Dumitru Nancu, directorul ANL pentru ECONOMICA.NET. Programul pilot trebuia demarat în 2008, atunci când a fost aprobat prin HG 1237/2008. Programul prevede construcţia unui număr maximum 300 de locuinţe pentru rromi cu venituri reduse. Repartizarea locuinţelor sociale se va face de fiecare autoritate locală, după examinarea solicitărilor, pe baza unor criterii. Din comisiile de examinare vor face parte şi câte un reprezentant al biroului judeţean penru rromi. Persoanele care au acces la acest program trebuie să aibă un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie. Locuinţele vor fi module cu regim de înălţime parter, însumand şapte partamente/modul. De asemenea, ANL are pentru acest an prevăzute investiţii de 37,7 milioane de euro pentru Construirea de locuinţe pentru tiuneri în regim de închiriere: 11,4 milioane de euro reprezintă surse proprii, iar 26,6 milioane de euro este suma prevăzută de la bugetul de stat.
Guvernul face CASE pentru RROMI