Primarul Mediaşului, Teodor Neamţu, a fost informat oficial de către Agenţia Naţională de Integritate că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă. ANI i-a comunicat acest lucru edilului şef al Mediaşului în urmă cu câteva zile. Luni dimineaţa, 10 martie 2014, primarul Teodor Neamţu a spus că nu comentează deocamdată acest aspect, un punct de vedere al primarului Mediaşului urmând să fie prezentat în cursul conferinţei săptămânale de presă de miercuri, 12 martie 2014.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat declanşarea procedurii de evaluare a lui Teodor Neamţu, pentru încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, în perioada exercitării primului mandat de primar al municipiului Mediaş, judeţul Sibiu (decembrie 2009 - iunie 2012). Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate, primarului municipiului Mediaş, Teodor Neamţu, i se impută faptul că a încheiat şi semnat, în calitate de angajator, un act adiţional prin care s-a decis prelungirea acordului - contractului colectiv de muncă pe o perioadă de un an al Biroului Executiv al Sindicatului Salariaţilor din Primăria Municipiului Mediaş, în urma căruia a obţinut în anul 2011 venituri suplimentare însumând 9.382 lei. ANI precizează că actul adiţional menţionat a fost încheiat şi semnat la data de 3 decembrie 2010, act prin care s-a decis prelungirea acordului /contractului colectiv de muncă nr. 168/2005 pe o perioadă de un an, respectiv de la data de 01 ianuarie 2011, până la data de 31 decembrie 2011. "Neamţu Teodor nu a respectat dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Primarii (...) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său (...)" şi dispoziţiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie (...)", se arată într-un comunicat al ANI.
Teodor Neamţu a fost deja informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, iar el a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Prin acordul / contractul colectiv de muncă au fost stipulate o serie de drepturi şi obligaţii cu privire la funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local al Municipiului Mediaş şi ale instituţiilor subordonate acestuia, inclusiv drepturi de remunerare pentru munca în timpul nopţii, zile de sărbătoare, zile libere plătite, concediu fără plată, condiţii de salarizare, sporuri, premii, stimulente, facilităţi şi alte drepturi băneşti ale acestor persoane. De asemenea, acordul colectiv de muncă mai cuprinde clauze cu privire la încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului individual de muncă / raportului de serviciu, evaluarea performanţelor profesionale individuale etc., mai precizează ANI. "Menţionăm că, la data de 13 decembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a constatat şi existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Neamţu Teodor, primar al Municipiului Mediaş, Jud. Sibiu", mai scrie în comunicatul ANI.