Chiar dacă primesc vizita ultimei clasate, medieşenii stau cu ochii–n patru pentru a nu mai păţi la fel ca în alte meciuri de pe teren propriu, în care au pierdut puncte cu echipe mai slab cotate. Deşi e pe ultimul loc, la distanţă mare de restul plutonului, Corona e una din "sperietoarele" Ligii I, în aceste zile. Braşovenii i-au ţinut în şah pe dinamovişti chiar în Ştefan cel Mare, trupa lui Stoican de-abia câştigând cu 1-0, iar la o săptămână distanţă au remizat, sub Tîmpa, cu CFR Cluj, meci în care au avut puterea să revină şi să termine la egalitate (2-2), după ce au fost conduşi încă din prima repriză cu 2-0. Tehnicianul Gazului Metan, Cristi Dulca, îi îndeamnă la prudenţă pe jucătorii săi. "Chiar dacă jucăm cu ultima clasată, trebuie să fim atenţi. Corona a jucat foarte bine contra CFR-ului, a revenit şi a egalat la 2, după ce a fost condusă cu 2-0. Ne aşteaptă un meci dificil, pe care trebuie şi sunt sigur că îl vom câştiga", le-a transmis "lupilor negri" antrenorul, într-o conferinţă de presă.
Dulca are probleme în defensivă, acolo de unde va absenta Sergiu Muth, suspendat. Dacă nu le va pregăti o surpriză braşovenilor, atunci în mod normal, în centrul defensivei, Frăsinescu va face pereche cu Trtovac, iar Radu Zaharia va juca în dreapta. Alte două absenţe sunt cele mai vechi, Cojocnean, Roman şi Robertson.
Partida dintre Gaz Metan şi Corona Braşov e programată în această seară, de la ora 19:00, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.