Marţi, 25 martie 2014, în urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii Postului de Poliţie Iacobeni pe raza localităţii Netuş au fost identificaţi şi reţinuţi trei bărbaţi condamnaţi de instanţă la pedeapsa închisorii. Pe numele celor trei persoane au fost emise de către Tribunalul Sibiu mandate de executare a pedepsei cu închisoarea fiind condamnaţi pentru săvârşirea următoarelor fapte:
-C. H., în vârstă de 76 de ani, domiciliat în localitatea Netuş a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane;
-C.H., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în localitatea Netuş a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi
-C. P., în vârstă de 37 de ani, domiciliată în localitatea Netuş a fost condamnată la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.