Combustibilii şi utilităţile vor avea preţuri mai mari peste doar trei săptămâni. Potrivit calculelor EVZ o familie de români va plăti câteva sute de lei în plus într-un an. Gazele, eletricitatea, benzina şi motorina, ale căror costuri influenţează majoritatea preţurilor produselor, se scumpesc cu procente considerabile, începând cu 1 aprilie. Pentru aceeaşi dată, Executivul promisese şi măsuri care ar fi permis o relaxare a cheltuielilor. Acestea, însă, s-ar părea că se amână.
Ziua Z pentru taxa de 7 eurocenți. Promisă de Executiv încă de la începutul anului, taxa de 7 eurocenţi pentru fiecare litru de combustibil va fi introdusă, cu o amânare de 3 trei luni, de la 1 aprilie. Ţinând cont că celor 7 eurocenţi li se va aplica şi taxa pe valoarea adăugată, rezultă că fiecare litru de combustibil se va scumpi cu circa 50 de bani. Preţul unui litru de motorină va ajunge de la circa 6 lei, în prezent, la 6,5 lei. Mai ieftină decât motorina, benzina va costa, în medie, 6,2 lei pe litru, în urma scumpirilor. Pentru un "plin" de rezervor de 50 de litri românii vor plăti mai mult cu 25 de lei, faţă de perioada în care nu aveau de achitat această taxă suplimentară. Anual, costul transportului cu maşina creşte cu câteva sute de lei.
Gaze mai scumpe
1 aprilie este data de majorare a preţului la gaze, atât pentru firme, cât şi pentru populaţie, ca urmare a calendarului liberalizării preţurilor. Tarifele acestora vor creşte cu 5% (companii) şi, respectiv 2% (populaţie), potrivit estimărilor ministerului Finanţelor. Se scumpeşte şi factura la curent. În mod normal, românii ar fi trebuit să scape, luna viitoare, de majorări la electricitate.
Conform calendarului de liberalizare a preţurilor, următoarea etapă de scumpire era jumătatea anului. Autorităţile au avut însă grijă să nu ne lase să ieşim din ritm. Prin urmare, au crescut costurile cu energia verde, de la 1 aprilie. Mai precis, este vorba despre beneficiile acordate companiilor care produc energie verde. Cum aceste facilităţi sunt asigurate din bani pe care românii îi achită pe facturile la curent, şi aici vom avea de a face cu scumpiri.
Sute de lei în plus la cheltuieli
Cumulate, toate aceste majorări de preţuri vor "uşura" bugetul unei familii cu câteva sute bune de lei în 2014. Dacă luăm în calcul că o familie de 3-4 membri achită o factură la electricitate de circa 100 de lei lunar, şi o factură medie (între consumul realizat iarna şi cel din timpul verii) de circa 200 de lei, la gaze, rezultă că numai scumpirile din aprilie vor creşte cheltuielile familiei cu circa 5 lei, pe lună. Plinul unui rezervor se va scumpi de asemenea cu circa 25 de lei, ceea ce înseamnă, per total, cheltuieli lunare mai mari cu 30 de lei, şi cu 360 de lei într-un an. La acestea se vor adăuga scumpirile alimentelor. În plus, din iulie şi octombrie, urmează noi majorări. 360 de lei pe an este suma pe care o va plăti în plus o familie de români din cauza scumpirilor din aprilie Aprilie va veni cu cele mai mari scumpiri din an, care se vor adăuga celor din ianaurie.
Din iulie şi octombrie, alte majorări
Beneficiile se lasă aşteptate Tot de la 1 aprilie ar fi trebuit să intre în vigoare şi "Electorata", măsura care ar implica reducerea ratelor la credite pentru românii care câştigă mai puţin decât salariul mediu pe economie. Deocamdată, normele de aplicare nu au fost realizate şi nu se ştie exact nici forma finală a proiectului măsurii. Aceasta a fost îndelung criticată atât de bancheri, cât şi de preşedintele Traian Băsescu, care au prevenit autorităţile că beneficiile promise s-ar putea transforma în costuri suplimentare pentru cei care apelează la facilitate.