Respectând tradiţia anilor precedenţi, cât şi dorinţa de a participa la un nou concurs organizat la nivel naţional de Patriarhia Română şi căutând să aducă o rază de bucurie oamenilor aflaţi în suferinţă şi nu numai, copilaşii Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Sfinţii Transilvăneni" din Cimitirul Ortodox al Municipiului Mediaş, s-au întâlnit pentru a confecţiona mărţişoare -minunate simboluri vestitoare ale anotimpului renaşterii. 13 copilaşi, îndrumaţi de părintele Flaviu Fleser şi ajutaţi de câţiva inimoşi voluntari, s-au străduit punându-şi în valoare creativitatea şi au realizat peste 150 de mărţişoare. Astfel, vineri 28 februarie au fost oferite mărţişoare doamnelor internate în Unitatea de Asistenţă Medico Socială Mediaş, iar duminică, 3 martie, toate credincioasele participante la Sfânta LIturghie săvârşită în biserica ortodoxă din cimitir vor primi mărţişoare.
FOTO MINUNAT: Copiii de la Biserica din Cimitirul Municipal Mediaş au OFERIT MĂRŢIŞOARE persoanelor nevoiaşe