Absolut horror arată fostele centrale termice din cartierele Mediaşului. De altfel, în afara unei singure foste centrale termice unde funcţionează în prezent o sală de bowling, restul au ajuns ruine, locuri pline de mizerii sau "adăposturi temporare" pentru oamenii străzii. Iar reprezentanţii municipalităţii medieşene spun că în afara unor somaţii trimise proprietarilor acestor ruine, nu prea au ce să facă. "Proprietarii fostelor centrale termice au fost somaţi pentru a-şi asuma toate condițiile de curăţenie şi igienizare şi pentru a lua măsurile necesare ca pătrunderea prin orice mijloace în clădire să fie blocată. În următoarea perioadă, Poliţia Locală Mediaş împreună cu Direcţia de Sănătate Publică vor verifica dacă proprietarii s-au sesizat şi au luat măsurile cerute. Conform Hotărârii de Consiliul Local 166/2009 nerespectarea obligaţiilor care le revin în acest sens se sancţionează cu amendă de la 300 la 500 de lei", spune Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.
FOTO ŞI VIDEO: ASTEA sunt RUINELE Mediaşului. Îţi vine SĂ PLÂNGI când le vezi