VIDEO Teodor Neamţu: Este TENDENŢIOS. Îi DAU ÎN JUDECATĂ

)
Nu a existat conflict de interese în activitatea mea şi nu am încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Este declaraţia primarului Mediaşului, Teodor Neamţu, după ce Agenţia Naţională de Integritate a declarat că edilul Mediaşului s-a aflat în conflict de interese pentru că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Teodor Neamţu a spus că în aceaşi situaţie ar trebui să se afle cel puţin 2.000 de alţi primari din România şi că i se pare tendenţios faptul că Agenţia Naţională de Integritate îl cercetează din nou, după ce în urmă cu câteva luni a fost declarat incompatibil. Primarul Mediaşului a mai spus că a atacat acest raport la Curtea de Apel Alba Iulia, urmând să se judece cu Agenţia Naţională de Integritate. Mai sus am postat declaraţiile primarului Teodor Neamţu.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat declanşarea procedurii de evaluare a lui Teodor Neamţu, pentru încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, în perioada exercitării primului mandat de primar al municipiului Mediaş(decembrie 2009 - iunie 2012). Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate, primarului municipiului Mediaş, Teodor Neamţu, i se impută faptul că a încheiat şi semnat, în calitate de angajator, un act adiţional prin care s-a decis prelungirea acordului - contractului colectiv de muncă pe o perioadă de un an al Biroului Executiv al Sindicatului Salariaţilor din Primăria Municipiului Mediaş, în urma căruia a obţinut în anul 2011 venituri suplimentare însumând 9.382 lei. ANI precizează că actul adiţional menţionat a fost încheiat şi semnat la data de 3 decembrie 2010, act prin care s-a decis prelungirea acordului /contractului colectiv de muncă nr. 168/2005 pe o perioadă de un an, respectiv de la data de 1 ianuarie 2011, până la data de 31 decembrie 2011. 
Un produs Blogger.