Miercuri, 2 aprilie 2014, începând cu ora 10.10, la Şcoala Gimnazială numărul1 din strada Târnăvioara, şi de la ora 10.45, la Şcoala Gimnazială numărul 2 din Copşa Sat, au avut loc exerciţii de alarmare şi evacuare conform programului de pregătire a elevilor pentru situaţii de urgenţă, în anul şcolar 2013-2014. Aceste exerciţii sau desfăşurat sub îndrumarea directorului Cornelia Mihalache şi a profesorului Aurelian Suciu, responsabil PSI al şcolilor gimnaziale din Copşa Mică. Pentru ca exerciţiile să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi pentru ca elevii să se acomodeze cu echipele de intervenţie, prezente în asemenea cazuri, acestea au fost monitorizate de către 12 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Copşa Mică, coordonaţi de inspectorul de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei, Pop Ioan Sorin, 3 membri ai Poliţiei Locale şi un echipaj S.M.U.R.D. După încheierea exerciţiilor în ambele unităţi de învăţământ, elevilor li s-a adus la cunoştinţă de către responsabilii implicaţi, scopul unor asemenea acţiuni de alarmare şi evacuare, modul de comportare în timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă. Compartimentul de Protecţie Civilă si SVSU Copşa Mică urmează să realizeze exerciţii asemănătoare pe parcursul lunii mai şi la celelalte unităţi de învăţământ preşcolar şi gimnazial.
DOUĂ ŞCOLI din Copşa Mică au fost "EVACUATE"