Un proiect cel puţin ambiţios are municipalitatea medieşeană pentru următorii ani. Este vorba despre realizarea unei Burse de mărfuri şi servicii economice online, care va fi de un real ajutor pentru agenţii economici care doresc să îşi promoveze oferta de servicii sau bunuri. "Se va realiza on-line, pe pagina de internet a Primăriei, în cadrul unei secţiuni speciale, şi anume Bursa de mărfuri şi servicii economice Mediaş – on-line pentru mediu de afaceri local. Reprezintă un soft informatic dedicat, unde agenţii economici vor putea introduce oferta proprie de bunuri şi de servicii. Va fi deschisă nu numai pentru agenţii economici înregistraţi ca atare, ci şi pentru producătorii individuali din localitate, dar şi din comunităţile imediat limitrofe, care se vor putea înscrie pe baza certificatului de producător eliberat de către primăriile locale. În felul acesta vom putea face cunoscută oferta locală de bunuri şi de servicii la nivel naţional şi vom putea oferi posibilitatea micilor producători locali să îşi comercializeze produsele şi serviciile la cel mai bun preţ. Vom realiza o secţiune dedicate produselor eco – realizate la nivelul comunităţilor vizate, întrucât acestea sunt cele mai căutate şi mai bine comercializat atât la nivel naţional cât şi european. Înscrierea producătorilor sau a prestatorilor de servicii se va face gratuit, pe baza unei cereri depuse la registratură. Totodată, baza de date va include şi prestatorii individuali de servicii – gen electrician, instalator, mecanic etc., meserii foarte căutate pentru micile gospodării şi unde în prezent prestatorii de astfel de servicii sunt mai greu de identificat. Astfel, bursa va realiza o mediere între oferta de bunuri şi de servicii şi cererea de bunuri şi de servicii, on-line, întrucât este cel mai căutat mijloc de promovare şi de informare. Înscrierea şi procesarea gratuită se vor realiza întrucât Primăria doreşte să se implice şi să sprijine comunitatea locală în dezvoltarea de afaceri", se arată în strategia de dezvoltare a municipiului Mediaş.
PREMIERĂ ABSOLUTĂ pentru Mediaş. Ce spuneţi de PROIECTUL Primăriei Mediaş?