Un tânăr de 25 de ani, din Sibiu, a ales o metodă ciudată de a se sinucide. Bărbatul a vrut să fie sigur să tentativa sa nu va da greş şi a luat în autoturismul propriu o găleată cu o substanţă pe bază de acid clorhidric, apoi a tapetat aerisirile cu folie de aluminiu, anunţă www.tribuna.ro. El a fost găsit marţi dimineaţa şi se pare că decesul a survenit, cel mai probabil, în urma inhalării vaporilor toxici. „Un cetăţean a anunţat pe numărul 112 faptul că o persoană de sex masculin este decedată într-o maşină în municipiul Sibiu. Cercetările la faţa locului au fost efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Sibiu şi, după primele verificări, s-a stabilit că în cauză nu sunt suspiciuni de omor”, a declarat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu. Nu a fost găsit niciun bilet lângă cadavru, astfel că anchetatorii nu au putut afla ce l-a făcut pe tănăr să îşi curme viaţa. Surse judiciare afirmă, însă, că acesta şi-ar fi făcut testamentul pe tableta de acasă. Potrivit surselor judiciare, tânărul era introvertit, nu avea prea mulţi prieteni, dar nici vreo problemă din cauza căreia să fi luat decizia să se sinucidă.
ŞOCANT: SINUCIDERE INCREDIBILĂ a unui TÂNĂR de 25 de ani