VREMEA: De Florii e CALD, iar de MARŢI VREMEA SE RĂCEŞTE BRUTAL


În duminica Floriilor vremea se încălzește și se îndreaptă. Pe parcursul zilei mai sunt de așteptat doar ploi slabe, de scurtă durată, local în centrul, estul și sud-estul țării, dar în restul teritoriului soarele este mult mai prezent și doar izolat mai cad câțiva stropi. Vânt ceva mai alert se anunța doar pe crestele înalte de munte, unde încă ninge slab, iar la amiază vor fi temperaturi în țara de la 9 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 17-18 grade în vestul și sud-vestul țării. Luni continuă încălzirea, maximele pornesc de la 12 grade în estul Transilvaniei și ating 22 de grade în vestul Olteniei. Iar ca aspect, doar peste jumătatea nordică a țării încă rătăcesc nori ce pe alocuri lasă câteva ploi slabe, în rest soarele este tot mai generos. Abia în noaptea care urmează ploile se extind și cuprind tot vestul, centrul și nordul țării noastre, izolat cad și peste 15 l/mp, iar la munte revin ninsorile. În plus, și vântul se întețește, ne așteaptă o nouă schimbare de vreme. Marți vremea se răcește brutal în mare parte din țara și doar în regiunile sud-estice încă rămân temperaturi ușor peste cele normale. La amiază vor fi, așadar, numai 8-9 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei, în timp ce în sud-estul Munteniei și în Dobrogea continentală încă se ating 19-20 de grade. Iar șanse pentru mai multe raze de soare, vor fi doar în vestul și nord-vestul țării, unde numai pe alocuri rămân câteva ploi slabe din noapte, însă în restul țării norii acoperă cerul treptat și pe parcursul zilei plouă pe arii din ce în ce mai extinse. Vorbim mai ales despre averse, posibil  însoțite trecător și de descărcări electrice. La munte, mai ales în zonă Carpaților Orientali și Meridionali, predomina ninsorile, și vântul suflă alert în majoritatea regiunilor, însă cu viteze mai mari în Oltneia și la munte. 
Un produs Blogger.