ACTUALIZARE - Un bărbat de 42 de ani a fost accidentat de un autoturism, joi dimineaţa la Brateiu. Bărbatul s-a angajat în traversarea neregulamentară a Drumului Naţional 14, fiind surprins şi accidentat de respectivul autoturism. Pietonul a fost transportat la Spitalul Municipal Mediaş, însă din fericire rănile suferite nu au fost grave, viaţa nefiindu-i pusă în pericol. Poliţiştii rutieri din Mediaş au început cercetările în acest caz.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Un bărbat a fost accidentat în urmă cu puţine minute de un autoturism. Evenimentul rutier s-a produs pe raza localităţii Brateiu. Potrivit primelor informaţii, bărbatul ar fi traversat neregulamentar Drumul Naţional 14 în interiorul localităţii Brateiu, fiind accidentat de un autoturism. Voi reveni cu detalii.
