„Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi” este sloganul sub care, nu întâmplător, se desfăşoară campania de prevenire a infracţiunilor de furt din locuinţe şi de/din auto, respectiv a tâlhăriilor, sintagmă care a fost aleasă tocmai datorită conotaţiilor reale pe care le îmbracă. Totodată, aceasta reprezintă un îndemn, un sfat şi o recomandare adresate de către Poliţia Română în vederea conştientizării membrilor comunităţii cu privire la importanţa şi necesitatea cunoaşterii şi punerii în aplicare a modalităţilor de prevenire a furturilor, indiferent de natura lor, şi a tâlhăriilor. Campania se desfăşoară la nivel naţional, în perioada aprilie-septembrie 2014, ca urmare a demersurilor realizate de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în parteneriat cu Groupama Asigurări, având ca principal obiectiv aducerea în atenţia cetăţenilor a importanţei adoptării unor atitudini preventive în vederea reducerii riscului victimal în ceea ce priveşte cele două tipuri de infracţiuni. Având în vedere faptul că prevenirea infracţiunilor de furt constituie una dintre direcţiile prioritare de acţiune ale structurilor de analiză şi prevenire a criminalităţii pentru anul 2014, poliţiştii sibieni vor acorda o atenţie sporită furturilor din locuinţe şi de/din autoturisme, datorită impactului puternic pe care acestea le au în rândul membrilor comunităţii. De asemenea, tâlhăriile, deşi au cunoscut un trend descendent în primul trimestru al acestui an, rămân o prioritate la nivel naţional şi local, întrucât reprezintă un segment al criminalităţii care nu trebuie ignorat nici de poliţişti, nici de cetăţeni. Atât la nivel naţional, cât şi în plan local, pe aceste segmente de criminalitate există un potenţial crescut de reducere a oportunităţilor infractorilor, dar şi a prejudiciilor cauzate, prin desfăşurarea unor activităţi de informare a populaţiei referitoare la modalităţile de autoprotecţie specifice şi adecvate fiecărui segment în parte.
Agenda locală a activităţilor circumscrise acestei campanii vizează, pe de o parte, transmiterea de mesaje, care au caracter preventiv, prin distribuirea de materiale informativ-preventive în rândul cetăţenilor atât din mediul urban, cât şi din cel rural; pe de altă parte, în vederea atingerii aceluiaşi scop, vor fi organizate întâlniri cu beneficiarii acestui proiect la care vor participa atât poliţişti din structura de prevenire, poliţişti de proximitate şi ordine publică, cât şi reprezentanţi ai filialei Groupama Sibiu. Grupurile ţintă vizate în cadrul acestor activităţi vor fi asociaţiile de proprietari, asociaţiile profesionale, precum şi angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale. Promovarea mesajelor campaniei se va realiza prin postarea pe site-ul IPJ-ului a unui banner electronic care va afişa sigla campaniei, difuzarea unui spot video realizat de o trupa umoristică, distribuirea ca viral pe internet a unui clip video, construirea unui microsite web – prevenire.groupama.ro – dedicat campaniei, dar şi prin distribuirea în cadrul activităţilor planificate a unui număr de 5.000 de afişe şi 150.000 de flyer-e cu recomandări preventive. De asemenea, vor fi expuse afişe la avizierele blocurilor, sediile unităţilor de poliţie, precum şi la intrările în centrele comerciale şi locuri publice. Mesajele preventive transmise cetăţenilor vor fi însoţite de explicaţii sugestive cu privire la modalităţile de prevenire ale celor trei tipuri de infracţiuni.
