Procurorii şi poliţiştii au făcut, marţi dimineaţă, 26 de percheziţii în Bucureşti, Sibiu, Dolj şi Ilfov, fiind vizaţi 13 medici şi farmacişti suspectaţi că au emis reţete false pentru bolnavii de cancer, prejudiciul fiind de 3,5 milioane de euro. În Sibiu s-au făcut trei astfel de acţiuni, anunţă www.stiridesibiu.ro. Cei vizaţi sunt cercetaţi într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fsicală, spălare de bani, dare şi luare de mită, în domeniul medicamentelor, potrivit mediafax.ro. “Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române. Anchetatorii fac percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor persoane jurdice. Surse judiciare au declarat, că sunt făcute percheziţii şi la Spitalul Fundeni şi la lanţul de farmacii Reţeta. La farmacii sunt verificate peste o mie de reţete decontate, în valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, şi facturi fiscale. Reprezentanţii acestora sunt suspectaţi că ar fi efectuat achiziţii fictive de la firme fantomă şi fără a avea autorizaţie de distribuţie de la Agenţia Naţională a Medicamentului, fiind vorba despre medicamente în domeniul oncologic şi hematologic. Persoanele vizate urmează să fie duse la sediul Poliţiei Capitalei, unde vor fi audiate de către un colectiv de poliţişti şi cinci procurori. Prejudiciul estimat până în prezent în această cauză se ridică la 3.500.000 de euro, a precizat Poliţia Română.
DESCINDERI la MEDICI şi FARMACIŞTI. Au emis REŢETE FALSE pentru BOLNAVII DE CANCER