Gabriel Hoisan: Gospodăria Comunală este în INCAPACITATE DE PLATĂ. Situația este DEZASTRUOASĂ


Directorul general al Gospodăriei Comunale Mediaș, Gabriel Hoisan, spune că societatea se află într-o situație dezastruoasă și în incapacitate de plată. Hoisan a fost prezent joi după-amiaza la ședința Consiliului Local Mediaș unde au participat de altfel și angajații societății care nu și-au mai primit salariile de 7 luni de zile și a afirmat că societatea este într-o situație extrem de dificilă. "În acest moment suntem într-o situație foarte grea. Situația este dezastruoasă. Suntem în incapacitate de plată", le-a transmis Hoisan consilierilor locali. Acuzat de management defectuos de unii dintre aleșii locali, directorul Gospodăriei Comunale a spus că își prezintă demisia, dacă acest lucru ar fi spre binele companiei.
Un produs Blogger.