Căminul cultural din localitatea Târnava are parte de intervenţii importante de reabilitare şi modernizare. Reprezentanţii primăriei din localitate au fost sprijiniţi de Consiliul Judeţean Sibiu, astfel încât sunt prevăzute lucrări de investiţii consistente. Este vorba despre 126.000 de lei alocaţi de la bugetul local şi alţi 126.000 de lei de la Consiliul Judeţean. "Lucrările de la căminul cultural din comuna nostră vizează modernizarea incintelor, executarea zugrăvelilor interioare şi exterioare şi intervenţii la la grupurile sociale, care au nevoie de modernizări, dar şi la bucătărie. De asemenea, vom executa lucrări şi la tavanul căminului cultural şi sperăm ca la finalizarea lucrărilor totul să iasă foarte bine. Vor fi achiziţionate şi 400 de scaune, dar şi mese pentru dotarea căminului. Investiţia urmează să fie finalizată până la sfârşitul acestui an", explică primarul comunei Târnava, Norbert Pleiner.
Investiţii de peste 250.000 de lei la căminul cultural din Târnava