Klaus Iohannis: Mediaşul este o ŢINTĂ SPECIALĂ pentru PNL


Prim vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, alături de Eduard Hellvig, candidatul PNL pentru alegerile europarlamentare de duminică, 25 mai 2014, au fost prezenţi vineri după amiaza la Mediaş. Cei doi au participat la o conferinţă de presă la sediul PNL Mediaş alături de Mircea Cazan, preşedintele PNL Sibiu şi George Petrescu, preşedintele PNL Mediaş. Prezent în municipiul de pe Târnava Mare, Klaus Iohannis a spus că Mediaşul este o ţintă specială pentru PNL. "Mediaşul este o ţintă specială pentru Partidul Naţional Liberal pentru că are un potenţial de creştere, iar acest lucru se va vedea la alegerile europarlamentare. Eu cred că PNL va obţine un scor bun la alegerile de duminică, eu sunt optimist în sensul acesta. De asemene,a sunt optimist că şi la Mediaş, Partidul Naţional Liberal va avea un scor electoral la fel ca şi în celelalte localităţi", a spus Klaus Iohannis la sediul PNL Mediaş.

Un produs Blogger.