Se SCHIMBĂ BANII: Află când trece România la zona EURO


Guvernul a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro, a anunţat, marţi, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a participat la reuniunea Consiliului ECOFIN şi cea a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, evenimente care s-au desfăşurat la Bruxelles. Obiectivul de adoptarea monedei unice europene în 2018 - 2019 nu este în afara realităţii, dar are nevoie de un consens politic puternic şi de evaluarea consecinţelor, în special a celor legate de alinierea preţurilor, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. "Sprijinim orice obiectiv pe care factorul politic, într-o manieră consensualizată îl va stabili şi ne vom spune părerea dacă este realist sau nu. Despre 2018 - 2019 eu nu cred că este în afară de o anumită realitate, dar este bine, dacă ne ancorăm la acest obiectiv, să punem nişte termene intermediare, pentru că nu se va întâmpla aşa: la 1 ianuarie 2019 vine cineva cu bagheta şi gata, aţi intrat în zona euro. Trebuie să ştie oamenii despre ce este vorba", a declarat, marţi, guvernatorul BNR, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a precizat că stabilirea obiectivului de adoptare a euro este o chestiune politică, şi nu depinde de BNR sau nu numai de BNR. "În contextul discuţiei miniştrilor referitoare la situaţia economică din UE şi prognoza de primăvară a Comisiei Europene, publicată în data de 5 mai a.c., ministrul Liviu Voinea a anunţat că, pe baza progreselor realizate în privinţa convergenţei reale şi nominale, a evoluţiei reformelor structurale şi a perspectivelor solide de creştere economica, Guvernul României a stabilit 1 ianuarie 2019 ca data tinta pentru aderarea României la zona euro", se arată într-un comunicat publicat de Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul propriu.
Un produs Blogger.