Aproximativ 180 de poliţişti au acţionat zilnic în această perioadă, pentru ca Sărbătorile de Rusalii să fie petrecute în siguranţă. 347 de poliţişti din sistemul de ordine publică, 132 de poliţişti rutieri şi alţi 70 poliţişti din cadrul formaţiunilor de investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi arme au acţionat în perioada 7 – 9 iunie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. În perioada de referinţă, în vederea menţinerii şi asigurării unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea producerii unor infracţiuni sau fapte reprobabile, poliţiştii au acordat o atenţie sporită locurilor cu mare fluenţă de public, în care s-au desfăşurat slujbe religioase, activităţi cultural-sportive, de agrement, discoteci, etc. În cadrul activităţilor poliţiştii au constatat 63 infracţiuni, dintre care 7 de natură judiciară, 12 de natură economico-financiară, 41 la regimul circulaţiei rutiere şi 3 de altă natură. 46 dintre aceste infracţiuni au fost constatate în flagrant delict.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 584 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 228.786 lei. 95 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 27 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar pentru abateri de la normele rutiere au fost aplicate 443 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Alte 31 sancţiuni aplicate sunt prevăzute de alte acte normative. Din cele 443 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii rutieri, 325 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 25 pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare şi 22 pentru conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală. Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării 78 de permise de conducere.