Achiziție FOARTE IMPORTANTĂ pentru Spitalul Municipal Mediaș


Achiziție importantă pentru Spitalul Municipal Mediaș. Recent a fost achiziționat un aparat nou de radiologie, ultramodern, care va permite desfășurarea în condiții foarte bune a activității secției. Managerul unității medicale din Mediaș spune că în acest moment mai este necesară doar autorizația pentru punerea în funcțiune a respectivului aparat. "Am reușit achiziționarea unui aparat nou de radiologie. Este un lucru foarte important pentru că acest aparat permite efectuarea mai multor incidențe radiologice. Aparatul a costat aproximativ 120.000 de euro, iar în prezent suntem în așteptarea autorizației de punere în funcțiune", a spus managerul Spitalului Municipal Mediaș, medicul primar chirurg Bogdan Burghelea.
Un produs Blogger.