24 de MICROBUZE ȘCOLARE NOI pentru județul Sibiu




Începând cu anul şcolar 2014–2015, 24 de unităţi de învăţământ din judeţul Sibiu vor beneficia de microbuze şcolare, scrie www.tribuna.ro. Primii primari care au intrat în posesia maşinilor de 16 locuri au fost cei din Alţâna şi Alma. Ieri, în curtea Prefecturii Sibiu, a fost prezentat microbuzul repartizat comunei Alma, de către Ovidiu Sitterli, prefectul judeţului, şi Ioan Mihalache Feier, primarul localităţii. Judeţul Sibiu se îmbogăţeşte din toamnă. Programul iniţiat de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Adiministraţiei Publice aduce pentru anul şcolar ce urmează 24 de microbuze şcolare noi, în tot atâtea comune. "Microbuzele şcolare sunt foarte utile, având în vedere, de cele mai multe ori, lipsa totală a mijloacelor de transport a copiilor din satele apropiate şi preţul ridicat al biletelor de autobuz", a spus Ioan Ovidiu Sitterli, prefectul judeţului Sibiu.
În două etape
Microbuzele şcolare vor fi distribuite în două etape. Astfel, până în septembrie, când vor începe cursurile, 12 localităţi vor beneficia de ele. Acestea vor fi Alma, Alţâna, Bîrghiş, Blăjel, Brădeni, Cârţa, Iacobeni, Laslea, Micăsasa, Porumbacu de Jos, Şura Mare şi Valea Viilor. În perioada octombrie-decembrie, vor urma să primească microbuze şi Apoldu de Jos, Arpaşu de Jos, Bazna, Biertan, Hoghilag, Nocrich, Păuca, Răşinari, Roşia, Şeica Mare, Şelimbăr şi Turnu Roşu. "Pentru comuna noastră este important acest microbuz, întrucât avem un sat aparţinător, Giacăş, de unde copiii fac naveta, fie cu autobuzul, fie pe jos", spune Ioan Mihalache Feier, primarul comunei Alma. În Giacăş, copiii pot învăţa numai patru clase, după care trebuie să se mute în băncile şcolii gimnaziale de la Alma. În acest an şcolar, elevii nu vor mai trebui să meargă trei kilometri pe jos sau cinci - din gara Aţel - pentru a ajunge la şcoală, ci vor ocupa un loc în noul mijloc de 
transport. "Până acum, erau probleme cu autobuzul. Orarul de la şcoală nu corespundea întotdeauna cu orele de plecare sau sosire ale autobuzelor. Erau zile când copiii nu puteau să stea până la ultima oră de curs, pentru că nu mai aveau cu ce se întoarce acasă", adaugă primarul Feier. În acest sens, povesteşte şi că, acum doi ani, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, a decis să deconteze o parte din costul abonamentului, pentru ca elevii să nu abandoneze şcoala din motive financiare.
Microbuzul şcolar din curtea Prefecturii, repartizat şcolii din Alma, a venit de la Bucureşti cu rezervorul plin de motorină. O astfel de maşină costă în jur de 120.000 de lei, iar limita de viteză impusă este de 90km/oră. De asemenea, microbuzele au şi aparate de aer condiţionat şi au fost oferite si cu anvelope de iarnă.
SURSĂ TEXT și FOTO - www.tribuna.ro
Un produs Blogger.